Cupa "MIRCEA", organizată în memoria amiralului Ilie Ştefan


     Cupa ,"MIRCEA" un promotor al tradiţiilor şi valorilor culturii marinăreşti;

     În scopul promovării şi creşterii prestigiului Marinei în cadrul societăţii, a creşterii interesului pentru sporturilor nautice, Clubul Amiralilor s-a implicat în organizarea şi desfăşurarea regatei "Cupa MIRCEA".

     Între 9-10 mai 2015, pe lacul Siutghiol, s-au desfăşurat trei competiţii de yachting: Cupa Bricul "Mircea" - Memorial amiral "Ilie Ştefan", organizat de Clubul Amiralilor, în parteneriat cu Clubul Sportiv Universitar Ştiinţa Constanţa, competiţie din cadrul Campionatuluii Naţional la clasa Laser Radial şi Cupa Primăverii, organizate de Federaţia Română de Yachting (FRY) şi Asociaţia Judeţeană de Yachting (AJY).

     Vremea a fost superbă şi potrivită pentru desfăşurarea competiţiilor, iar organizatorii celor trei concursuri au fost mulţumiţi de prestanţa sportivilor. CS Ştiinţa, alături de Clubul Amiralilor, a organizat această cupă de suflet în memoria amiralului Ilie Ştefan, unde au participat reprezentanţi de la patru cluburi sportive: Yacht Club Regal Român (YCRR), Sportul Studenţesc Bucureşti, CS Ştiinţa şi Nautic Yacht Club (NYC).

     La ceremonia de înmânare a premiilor, au fost prezenţi viceamiralul (r) Dorin Dănilă, preşedintele Clubului Amiralilor, contraamiralul (r) Petre Zamfir, contraamiralul de flotilă (r) Sorin Learschi, actualul comandat al Bricului "Mircea", comandor Gabi Moise şi membri ai Ligii Navale Române. Din partea CS Ştiinţa, au fost prezenţi antrenorii de yachting Dumitru şi Domnica Micu, alături de fiul lor, Alexandru Micu, antrenor la YCRR.