S-a născut la data de 25 februarie 1962 în Craiova, jud. Dolj.
A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1980, iar în perioada 1980-1984, a urmat cursurile Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea Navigaţie.
Şi-a început cariera îndeplinind funcţia de comandant Unitate de Luptă artilerie şi arme sub apă la Dragorul de Radă 17 din Divizionul 176 Dragoare de Radă, apoi a fost promovat Ofiţer Secund (1986) şi, ulterior, comandant de navă (1989) în cadrul aceluiaşi divizion.
În perioada 1997-1999, a fost ofiţer-student al Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Inter-arme, iar la absolvire a fost numit şeful Operaţiilor şi instrucţiei la Divizionul 88 Vedete Fluviale, după aceea fiind avansat în compartimentul operaţii al Brigăzii 27 Fluvial Maritime. Începând cu anul 2000, a îndeplinit diferite funcţii de conducere (şef de birou şi şef de secţie) ale unor structuri din cadrul Serviciilor Instrucţie şi Operaţii din Statul Major al Forţelor Navale.
În anul 2008, a fost numit comandant al Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, funcţie pe care a îndeplinit-o până în luna iulie 2010, când a fost promovat pe funcţia de şef al Serviciului Instrucţie din Statul Major al Forţelor Navale. În perioada 2010-2011, a fost numit şef de Stat Major al Grupării Navale de Cooperare în Marea Neagră BLACKSEAFOR pentru cea de-a X-a activare.
La data de 08 ianuarie 2015, a fost numit Şef al Instrucţiei şi Doctrinei în Statul Major al Forţelor Navale.
Prin decret prezidenţial, a fost avansat la gradul de contraamiral de flotilă, la data de 23 ianuarie 2015.
Prin decretul prezidenţial nr. 805 din 1 august 2017 a fost trecut în rezervă.