/Contraamiral de flotilă Ioan STĂNCIULESCU (2014-)

Contraamiral de flotilă Ioan STĂNCIULESCU (2014-)

S-a născut la data de 02 februarie 1961, în Buzău.

A absolvit Liceul Militar de Marină „A.I. Cuza” din Constanţa, în anul 1979, iar în anul 1983, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”.
După absolvire, în anul 1983, prima funcţie pe care a fost repartizat a fost de şef al asigurării tehnice la Batalionul 317 aprovizionare, până în anul 1986, când a fost numit specialist electromecanic la Divizionul 92 Vedete Dragoare Fluviale.

În perioada 1987-1995, a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Institutului de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică, Bucureşti.
În perioada 1995–2005, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Serviciului testare – evaluare şi proprietate intelectuală din Departamentul pentru armamente. În perioada următoare, până în anul 2007, a îndeplinit funcţia director de program în Biroul forţe navale şi forţe terestre din cadrul aceluiaşi departament.
În anul 2007, pentru o perioadă de jumătate de an, a îndeplinit funcţia de şef Secţie mentenanţă, programe de înzestrare, sinteze şi raportări, după care a fost promovat pe funcţia de şef Serviciu programe de înzestrare din Direcţia Tehnică şi programe de înzestrare.
În luna martie 2009, a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Tehnică şi programe de înzestrare, iar în anul 2010, a fost promovat în funcţia de şef al aceleiaşi direcţii din Departamentul pentru armamente. În luna martie 2014, a fost promovat pe funcţia de şef Resurse la Statul Major al Forţelor Navale.
Prin decret prezidenţial, la data de 1 decembrie 2014 a fost înaintat la gradul de contraamiral de flotilă (cu o stea).

De-a lungul carierei, şi-a dezvoltat pregătirea profesională absolvind Facultatea Electrotehnică, Universitatea Politehnică Bucureşti – inginer, specialitatea electrotehnică, în anul 2000; Cursul de pregătire personal pentru mentenanţa sistemelor de comunicaţii, Germania, în anul 2000; Cursul „Joint şi operaţii multinaţionale”, la Centrul de pregătire NATO/PfP al Statului Major General, în anul 2002; Cursul de limba engleză pentru sisteme de armament, la Academia Tehnică Militară şi Cursul de limba engleză în domeniul achiziţiilor, Marea Britanie, în anul 2003; Cursul de perfecţionare „Informatizarea managementului proiectelor”, la Academia Tehnică Militară, în anul 2006.
În anul 2010, a absolvit la Colegiul Naţional de Apărare Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, probleme actuale ale securităţii naţionale.

Realizările din cariera militară i-au fost recunoscute prin acordarea unor ordine şi medalii, astfel: Semnul Onorific ” În serviciul Armatei”, pentru 15 de ani de activitate, în anul 1998; Semnul Onorific ” În serviciul Armatei”, pentru 20 de ani de activitate, în anul 2003; Emblema de Onoare a Armatei României, în anul 2007; Semnul Onorific ” În serviciul Armatei”, pentru 25 de ani de activitate, în anul 2008; Ordinul ” Virtutea Maritimă”, în grad de Cavaler, în anul 2010; Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, în anul 2013.

Contraamiralul de flotilă Ioan Stănciulescu este căsătorit şi are trei copii.
Vorbeşte fluent limba engleză.