/Contraamiral Nicolae EREMIE

Contraamiral Nicolae EREMIE

(1936 – 2005)

I Date personale:
S-a născut la data de 28 martie 1936, la Sighişoara, judeţul Mureş şi a decedat la data de 14 decembrie 2005, la Constanţa.

II. Studii:
A absolvit şcoala primară la Sighişoara (1950), Liceul Teoretic nr. 1 Sighişoara (1955), Şcoala Militară Superioară de Marină (1959), Academia Militară Bucureşti, Secţia Arme, Facultatea Marină (1971), Cursul de perfecţionare psihopedagogie (1974), Cursul de comandanţi divizioane de nave (1977) şi Cursul postacademic de marină (1985).

III. Grade:
Locotenent (2 octombrie 1959), locotenent-major (30 decembrie 1962), căpitan-locotenent (30 decembrie 1967), căpitan de rangul III (30 decembrie. 1973), căpitan de rangul II (23 august 1979), căpitan de rangul 1 (23 august 1986) şi contraamiral (25 iulie 1991, prin Decret Preşedenţial nr. 64/25 iulie 1991). În luna august 1996 a fost trecut în rezervă.

IV Carieră:
A fost mecanic auto la Întreprinderea Industrială Sighişoara (20 aprilie 1954–5 august 1955), comandant unitate de luptă arme sub apă pe dragorul de bază 61 din Divizionul 146 Dragoare de Bază (2 octombrie 1959–4 mai 1963), respectiv pe dragorul de bază 60 (4 mai–26 octombrie 1963), ofiţer secund pe dragorul de bază 60 (26 octombrie 1963–12 septembrie 1966), comandantul dragorului de bază 13, ex-60 (12 septembrie 1966–23 septembrie 1969), comandantul vânătorului de submarine 31 din Divizionul 339 V.Sm. (18 august 1971–30 august 1973), ofiţer 3 (30 august 1973–1 august 1974), respectiv ofiţer 2 (1 august 1974–1 iulie 1975) în Biroul Învăţământ şi Pregătire de luptă la Centrul de Instrucţie al Marinei Militare din Mangalia, şef de stat-major şi prim-locţiitor al comandantului Divizionului 50 Vânătoare de Submarine (1 iulie 1975–31 iulie 1978), şef de stat-major şi prim-locţiitor al comandantului Divizionului 339 Vânătoare de Submarine (31 iulie 1978–11 iulie 1979), comandant al Divizionului 146 Dragoare de Bază (11 iulie 1979–11 iulie 1987), profesor şi şeful Catedrei de Pregătire Marinărească şi Manevra Navei la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” (11 iulie 1987–9 mai 1990), ultimul comandant al Diviziei 42 Maritime ( 9 mai 1990–1 septembrie 1994) şi primul comandant al Flotei Maritime (1 septembrie 1994–25 iulie 1996).
Între 1 octombrie 1978–30 septembrie 1979 a fost detaşat la Marina Comercială, iar în perioada 4 iulie–20 august 1988, respectiv 13 martie–4 mai 1989 a fost îmbarcat ca şef practică elevi pe nava-şcoală NEPTUN a Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”.

V. Afilieri:
A fost membru fondator al Clubului Amiralilor şi membru în consiliul director al acestuia, între anii 2004-2006.

(Sursa fotografie şi text : Muzeul Marinei Române, respectiv, Comandor dr. Marian Moşneagu, Dicţionarul marinarilor români, Editura Militară, Bucureşti, 2008).