La Editura Muntenia din Constanța a apărut în anul 2006 volumul "Amiralul Gheorghe Anghelescu. Omagiu la împlinirea vârstei de 70 de ani", prima lucrare din colecția "Destine sub marele pavoaz", inițiată și coordonată de căpitan-comandorul dr. Marian Moșneagu.
Lucrarea constituie o inspirată rememorare a carierei amiralului Gheorghe Anghelescu, fost șef al Statului Major al Forțelor Navale în perioada 1990-1997, precum și o valoroasă selecție de studii și comunicări științifice cu tematică navală elaborate de foști subalterni, camarazi și prieteni.