I. Date personale:
S-a născut la data de 19 mart. 1946, în comuna Pecineaga, judeţul Constanţa şi a decedat la data de 28 oct. 2007.
II Studii:
A absolvit cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1964), Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de Marină (august 1968), Academiei Militare (1979), precum şi cursurile de comandant de navă, comandant de unităţi de nave, post-academic de marină şi Colegiul Naţional de Apărare (1995).
III Grade:
Locotenent (1968), locotenent-major (1972), căpitan-locotenent (1977), căpitan de rangul 3 (1982), căpitan de rangul 2 (1988), căpitan de rangul 1 (1990), contraamiral (decembrie 1994) şi viceamiral (31 mai 2001).
IV Carieră: A activat în funcţiile de comandant de unitate de luptă navigaţie pe dragorul de bază 13 din Divizionul 146 Dragoare de Bază (1968-1970), specialist cu navigaţia la Divizionul Nave Auxiliare (1970-1974), comandantul N.S. 116 (1974-1976), comandantul Grupului de Nave Auxiliare (1976-1977), şef de stat-major al Divizionului 146 Dragoare de Bază şi Puitoare de Mine (1979-1988), comandant al Divizionului 146 Dragoare de Bază şi Puitoare de Mine (1988-1989), şef de stat-major al Diviziei 42 Maritime (1989-1994), şef de stat-major al Flotei Maritime (1994-1996) şi comandantul Flotei Maritime (1996-2001).
V. Afilieri:
A participant la întocmirea unor manuale şi lucrări de pregătire marinărească şi de specialitate. A fost membru al Ligii Ofiţerilor din Marina Militară şi membru fondator al „Clubului Amiralilor”.
VI Distincţii/decoraţii:
I-au fost acordate medaliile şi ordinele ofiţerilor pentru vechime în serviciul militar şi Ordinul naţional „Serviciul credincios” în grad de ofiţer în anul 2000.
( Sursa fotografie şi text : Muzeul Marinei Române, respectiv, Comandor dr. Marian Moşneagu, Dicţionarul marinarilor români, Editura Militară, Bucureşti, 2008).