Forumul Securității Navale este un eveniment de informare și dezbatere publică, reprezentând o platformă de diseminare și comunicare publică în domeniile politicilor navale, transport naval, securitate și apărare.
Prin cooperarea cu mediul profesional-instituțional, mediul academic și de cercetare științifică, oferim oportunități de conectare și integrare în rețele naționale de cunoaștere, diseminare și cooperare în domeniile politicilor navale, transport naval, securitate și apărare, în vederea dezvoltării de programe sinergice în ariile de interes comun.
În cadrul Forumului sunt incluse atât activități ce presupun participarea fizică, mixte sau exclusiv online sub forma conferințelor, simpozioanelor, sesiunilor de comunicare științifică, informărilor și webinaruri, alte forme, în care vor fi prezentate analize strategice în domeniul naval și cele conexe acestuia, analize de fenomen, proces sau stare, studii de caz la nivel global, regional sau local, prognoze pe termen mediu și lung, recomandări de politică publică, elemente de mesaj pentru dezbateri și negocieri, precum și noutăți din domeniul istoriei navale, învățământ de marină, competitivitate în afaceri, analiză de informații pentru afaceri, precum și managementul riscurilor.
Scopurile Forumului sunt următoarele:
• Devenirea unui catalizator al unor soluții vizionare in domeniul naval identificate local, regional și global.
• Oferirea unei viziuni asupra viitorului, având convingerea că numai astfel putem crea soluții pentru fundamentarea strategiilor navale, la nivel național.
• Aducerea unei valori adăugate generată din capacitatea de a reuni, cercetători și analiști din domenii diverse, precum și experți, care pot duce în final la crearea unor grupuri de lucru dinamice, a celor care împărtășesc o pasiunea comună;
• Valorificarea tendințelor din domeniul naval (militar, guvernamental și civil) în contextul național, regional și global al afacerilor navale militare, guvernamentale și civile;
• Conținutul conferinței va fi axat pe problematici relevante pentru domeniul naval, astfel încât să permită un schimb de informații, date de cercetare și prognoze în domeniul transportului naval, apărare, precum și din domeniile complementare, între actorii implicați;
• Comunicările vor fi orientate în principal către domeniul de competență și către furnizarea unor puncte de vedere cu privire la probleme de actualitate și prognozate ca fiind de viitor;
• Inițierea unor documentări privind demersuri pentru demararea procedurilor de elaborare a unor inițiative legislative sau de reglementare in domeniul naval, sau conex acestuia;
• Forumul se dorește a fi o autoritate științifică, o placă turnantă și mediator în schimbul de informații utile care ar putea angaja, îmbunătăți, accelera și crea noi oportunități pentru comunitatea maritimă, adresându-ne factorilor de decizie, comunităților de afaceri, mediul academic și publicului larg.