Începând cu această dată, Clubul Amiralilor a trecut la desfășurarea online a ședințelor lunare de informare a membrilor săi, ca formă de adaptare la condițiile generate de pandemie.
Activitatea prevăzută pentru luna ianuarie, a avut tematica axată pe Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 și Carta Albă a Apărării. Implicații și sarcini pentru Forțele Navale.
Prezentarea primului subiect a fost executată de dl. Cam. Fl. (rtr) Sorin Learschi, iar problematica Cărții Albe a Apărării, corelată cu implicațiile și sarcinile specifice Forțelor Navale, a fost prezentată de un reprezentant al acestei structuri.
Activitatea a avut drept scop prezentarea și aprofundarea celor două documente fundamentale ale Statului Român.
După expuneri, sesiunea de comentarii și întrebări a prilejuit discuții axate pe clarificarea unor obiective și sarcini, având la bază experiența și capacitatea de analiză a membrilor clubului Amiralilor.
Activitățile de informare și dezbaterile vor continua lunar, în format video online.