Lucrarea se adresează, în principal, studenţilor din anii terminali ai Academiei Navale, cu scopul de a-i familiariza pe aceştia cu noţiunile de politică navală, strategie, doctrină navală şi concepte strategice navale, nelimitându-se numai la definirea acestora, ci şi intrând în probleme de detaliu, cum ar fi conţinutul prezumtiv al acestor documente, căile de realizare şi responsabilităţile în acest sens.
Prezentând succint diferite strategii şi doctrine din lume, cu scopul de exemplificare, practic, lucrarea se vrea a fi o provocare pentru cei ce doar vorbesc, dar nu construiesc nimic şi pentru cei care doresc să facă ceva, dar nu ştiu de unde să înceapă.
Lucrarea abordează şi subiecte de actualitate din domeniul naval, cum sunt pirateria, jaful armat pe mare şi terorismul naval, ca principale probleme în domeniul naval ale secolului XXI.
De asemenea, sunt abordate şi misiunile forţelor navale în secolul XXI, deoarece, actualii studenţi sunt cei care vor fi factorii decidenţi şi executanţii în ducerea la îndeplinire a acestora.
Practic, această lucrare, îi pregăteşte pe viitorii ofiţeri de marină să poată aborda subiecte de bază în pregătirea lor ca viitori diriguitori ai destinelor navale ale României, dar şi pe cei care, deja, sunt ofiţeri, pe diferite trepte ierarhice, să înţeleagă mai bine conţinutul acestor noţiuni, pentru a elimina confuziile şi pentru a putea elabora politici şi strategii sau, în calitate de factori decidenţi, la nivel operativ sau strategic, să poată elabora concepte strategice.
Lucrarea, din motive materiale, a fost tipărită într-un număr limitat de exemplare, nefiind disponibilă pentru vânzare, ci numai pentru consultare, în Biblioteca Academiei Navale.