Fotografii eveniment
Conform planului anual de activităţi, începând cu ora 11.00, a avut loc şedinţa lunară de lucru a membrilor Clubului Amiralilor.
Întâlnirea lunară s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă şi cu membrii din garnizoana Bucureşti, aflaţi la Careul Marinarilor. Cu prilejul acestui moment, preşedintele Clubului Amiralilor, dl. Vam (r) Dorin DĂNILĂ, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Veteranilor de Război din data de 29 aprilie.
Răspunzând solicitării Colegiului Director, prin amabilitatea comandantului Centrului de Medicină Navală (CMN), dl. lt. col. (medic) Mirică Daniel, a fost făcută o prezentare privind noile posibilităţi medicale oferite de CMN ca urmare a achiziţiei de echipamente medicale precum şi noile competenţe obţinute de personalul medical din această structură.
În continuare, dl. lt. cdor. Mihai GHIBU, câştigător al concursului „Omul anului – 2013” la secţiunea a VIII-a: SOLDATUL UNIVERSAL, a prezentat câteva elemente specifice activităţii desfăşurate în Teatrul de Operaţii, unde a coordonat activitatea unui Centru de Operaţii. Pentru meritele deosebite, militarul a fost medaliat cu o medalie NATO, Medalia de Onoare a Statului Major General si cu Medalia de Onoare a Forţelor Navale Române.
La final, s-a desfăşurat ceremonialul de primire în rândul membrilor Clubului Amiralilor a dl. cam. fl. Constantin CIOROBEA, înmânarea carnetului de membru, a brevetului şi insignei Clubului Amiralilor.